Comunicat de presa - 24.11.2023

În perioada 20.11 – 24.11.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 13 persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului, precum și normele de conduită socială. - 7 persoane au fost surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public – pe str. Călugăreni, pe B-dul Independenței, pe str. Radu Negru sau pe str. Progresului - și au fost sancționate contravențional cu suma totală de 7.000 lei. - 1 persoană surprinsă fumând în părculețul de joacă pentru copii de pe str. Bărăganului a fost sancționată contravențional cu suma de 100 lei. - 3 persoane care nu au strâns dejecțiile produse de animalele de companie pe B-dul Independenței, respectiv pe Calea Călărașilor, au fost sancționate contravențional cu suma de 300 lei, fiecare. - 2 persoane care au fost surprinse tulburând ordinea și liniștea publică pe str. Celulozei, respectiv pe str. Negru Vodă, au fost sancționate cu suma totală de 3.100 lei. Totodată, una dintre acestea a fost sancționată și pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri neamenajate în acest sens, cu suma de 500 lei.

Comunicat de presa - 15.11.2023

În perioada 10.11 – 14.11.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 16 persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului, precum și normele de conduită socială. - 8 persoane au fost surprinse în  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 09.11.2023

Astăzi, în jurul orei 12.44, pe Bulevardul Independenței, în dreptul Băncii Transilvania, un tânăr în vârstă de 19 ani din Brăila, șoferul unei autoutilitare, a staționat cu aceasta pe spațiul verde aferent trotuarului din fața băncii. Șoferul a fost identificat de către un echipaj din cadrul  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 04.11.2023

În data de 03.11.2023, în jurul orei 18.00, polițistul local care efectua serviciul la sediul SUPAFLC Brăila - situat pe str. Mihai Eminescu, a observat pe camerele de supraveghere care monitorizează exteriorul clădirii cum două persoane, un bărbat și o femeie, sustrag din jardinierele amplasate pe  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 12.10.2023

În perioada 06.10 – 11.10.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 14 de persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului, precum și normele de conduită socială. - 4 persoane surprinse consumând  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 15.09.2023

În perioada 12.09 – 14.09.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 24 de persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila - pe Bulevardul Independenței, precum și normele de conduită  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 12.09.2023

În cursul unei singure zile, ieri - 11.09.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 10 de persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila, pe Bulevardul Independenței. Cele 10 persoane, cu  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 07.09.2023

În perioada 01.09.2023 – 06.09.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 25 de persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. - 10 persoane au fost  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 17.08.2023

Urmare a acţiunilor întreprinse de către Poliția Locală Brăila, pe parcursul anului 2023 au fost identificate în centrul istoric al municipiului Brăila 30 de imobile degradate care necesitau lucrări de întreținere a fațadelor. În acest sens, au fost aplicate 30 de somații în vederea respectării  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 04.08.2023

Astăzi, în jurul orei 07.50, polițiștii locali au depistat, pe str. Plevna, trei bărbați care segmentau copaci căzuți pe domeniul public în urma fenomenelor meteo recente. Cei trei încărcau bucățile de lemn rezultate în urma tăierii lor cu o drujba, într-o dubă, însușindu-și, fără drept, materialul  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 03.08.2023

Astăzi, în jurul orei 11.15, un echipaj din cadrul Poliției Locale Brăila, aflat în patrulare în Parcul Monument, a observat, în zona parcării ”Kiseleff”, un bărbat care consuma băuturi alcoolice pe domeniul public, în loc neamenajat în acest sens. În momentul în care polițiștii locali i-au adus la  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 24.07.2023

În perioada 20.07.2023 – 24.07.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 31 de persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. - 15 persoane au fost  […]

Citește în continuare

18.07.2023 - Comunicat de presa

În perioada 10.07.2023 – 17.07.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 20 persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. -12 persoane surprinse  […]

Citește în continuare

06.07.2023 - Comunicat de presa

În perioada 03.07.2023 – 05.07.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 24 de persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. - 7 persoane au fost  […]

Citește în continuare

06.06.2023 - Comunicat de presa

În perioada 29.05.2023 – 05.06.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 13 persoane surprinse consumând semințe de floarea soarelui și aruncând cojile pe domeniul public. Este vorba despre 8 bărbați și 5 femei, cu vârste cuprinse între 17 și 68 de ani. Persoanele  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 10.04.2023

În data de 10.04.2023, în jurul orei 15.20, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila, aflat în patrulare în zona parcului de joacă pentru copii situat în apropierea blocurilor G 15 – G 16 din cartierul Hipodrom, a observat în incinta parcului mai mulți tineri, ce  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 30.03.2023

În data de 30.03.2023, în jurul orei 11.15, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila, aflat în patrulare pe B-dul Al. I. Cuza, aproape de intersecția cu str. Școlilor, a observat un copil în vârstă de 2 ani rătăcind prin zonă. Polițiștii locali au preluat băiețelul  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 20.02.2023

În perioada 15.02.2023 – 19.02.2023, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 12 persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. - 9 persoane au fost  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 05.01.2023

În perioada 03.01.2023 – 04.01.2023, polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. Mai precis, este vorba despre  […]

Citește în continuare

Comunicat de presa - 08.12.2022

În data de 08.12.2022, polițiștii locali din cadrul serviciului de Ordine Publică al Poliției Locale Brăila, l-au depistat pe un brăilean în vârstă de 45 de ani în timp ce arunca pe domeniul public, pe locul viran din capătul străzii Cărămidari, dintr-o căruță, 20 de saci de rafie plini cu moloz. La  […]

Citește în continuare

Page top