COMUNICAT DE PRESA - 22.01.2019

În perioada 18.01.2019 – 22.01.2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și al Compartimentului Protecția Mediului aparținând Poliției Locale Brăila au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice care au încălcat prevederile în vigoare referitoare la respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila sau a celor privind deszăpezirea domeniului public. Astfel, în ziua de 18.01.2019, un bărbat în vârstă de 41 de ani din Brăila a fost surprins de un echipaj din cadrul Poliției Locale Brăila în timp ce arunca două pungi pline cu gunoi pe B-dul Al.I. Cuza. La solicitarea polițiștilor locali, bărbatul a prezentat actul de identitate însă, în momentul în care a fost înștiințat că va fi amendat, a devenit agresiv atât verbal cât și fizic. Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Locale, pentru luarea măsurilor necesare. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma totală de 4.000 lei, atât pentru aruncarea de reziduuri menajere pe domeniul public cât și pentru adresarea de cuvinte jignitoare de natură să atingă prestigiul funcționarului public. De asemenea, în ziua de 21.01.2019, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.500 lei firmei S.C. Brai-Cata SRL Brăila, deoarece în data de 15.01.2019 nu a asigurat ieșirea în teren a autospecialelor pentru asigurarea curățeniei și transportului zăpezii de pe căile publice, din stațiile mijloacelor de transport în comun, de la trecerile de pietoni semnalizate, din sectorul arondat pe raza municipiului Brăila. Totodată, în ziua de 22.01.2019, în jurul orei 02.00, doi tineri în vârstă de 19, respectiv 21 de ani, au fost depistați în timp ce aruncau, lângă gardul Șc. Gen. ”Al.I.Cuza” situată pe str. Ghioceilor, trei saci din plastic plini cu gunoi ce provenea de la o societate comercială cu profil alimentar/fast- food de pe Calea Călărașilor. Aceștia au fost sancționați contravențional cu suma totală de 2.000 lei.

Page top