Comunicat de presa - 05.01.2023

În perioada 03.01.2023 – 04.01.2023, polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. Mai precis, este vorba despre 17 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 68 de ani. Astfel, 4 persoane care au fost surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public – în Piața Traian, pe str. Plevna, pe Aleea Învățătorilor și pe Calea Galați, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 4.500 lei. Totodată, o altă persoană, care a fost surprinsă consumând alcool în Piața Traian, în loc neamenajat în acest sens, a fost sancționată contravențional cu suma de 100 lei. De asemenea, în cazul a 3 persoane surprinse în timp ce consumau semințe și aruncau cojile pe domeniul public, în parcul de joacă pentru copii situat în zona Pieței Vidin, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.500 lei. Alte 3 persoane, care fumau în parcul de joacă pentru copii ”Ascunsa”, respectiv în cel de lângă Piața Vidin, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 150 lei. Totodată, 6 persoane depistate în timp ce ardeau deșeuri din cabluri electrice pe Vadul Ghecetului, pe terenul depozitului de inerte, teren ce aparține domeniului public, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 6.000 lei.

Page top